La umbra kitsch-ului urban

La început, noţiunea de kitsch se referea la artă sau, mai precis, la obiectele cu pretenţie de artă. Prin extensie însă, neologismul în cauză se referă acum la o mulţime de lucruri şi chiar situaţii din afara artei. Drept urmare, pînă şi oraşele pot fi suspectate de kitsch, în ansamblul lor.

Oricît regretă lumea măreţele construcţii socialiste, e mai bine să ştie că ele frizau cu largheţe kitsch-ul. Idem blocurile din micro şi macro cartierele oraşelor de pretutindeni. Înainte de ’89, cartierele de blocuri se îngropau în beznă, gunoaie şi alcool ieftin. Fondul sonor îl asigurau, în funcţie de zona geografică în care se aflau, Romica Pucianu, Ion Dolănescu sau Fraţii Petreuş. Intrate în tranziţie, aceleaşi cartiere se mîndresc acum cu lighenele parabolice, chioşcurile cu de toate şi reclamele cu Coca-Cola. Urîţenia şi gunoaiele au rămas pe loc, în mare parte. S-a schimbat doar muzica, devenită mai vulgară şi mai agresivă.

Trist este că şi centrele vechi, cu străzi şi clădiri altădată cochete, au fost cuprinse de sindromul pavoazării de prost gust. Fie după gustul personal, fie după al consoartei, cei care au închiriat sau care dispun de un spaţiu comercial cît de cît s-au grăbit să-l şi faţadizeze, fără să consulte un arhitect şi fără să le pese de ambient şi alte fleacuri urbanistice. Iar dacă au scăpat de gresia exterioară, asta nu înseamnă că arată mai bine, faţadele fiind în suferinţă acută din pricina cablurilor de tot felul care le sufocă, contoarele de gaz externalizate, antenele parabolice şi multe alte dichisuri care nu-şi au locul acolo unde au fost amplasate. Bineînţeles, Dejul nu se numără printre excepţii. Magazine prevăzute cu tot felul de scări exterioare, panouri publicitare plantate în cele mai nepotrivite locuri şi reclame mai mărunte, dar nu mai puţin ţipătoare, case şi blocuri zugrăvite în culori stridente, flori de plastic, copaci de plastic... lista e deschisă şi poate fi cu uşurinţă completată, chiar dacă atunci cînd spunem kitsch ne gîndim cel mai frecvent la elemente decorative.

Din păcate însă, fenomenul se aplică tot mai mult la multe alte domenii din viaţa noastră: vestimentaţia, limbajul, gestica, gusturile în materie de muzică, literatură, politică etc., toate pot purta pecetea kitsch-ului. Atunci cînd facem o alegere sau alta doar pentru a fi cît mai “cool” sau originali, riscăm să cădem în prăpastia ridicolului, iar kitsch-ul este ridicolul prin excelenţă. Pe de altă parte, putem plusa, spunînd că tot ceea ce se întîmplă în viaţa de “high life” a societăţii româneşti actuale este tot un kitsch, pentru simplul fapt că încearcă să copieze viaţa vedetelor de la Hollywood. Sfîrşim astfel prin a induce o falsă impresie de autenticitate şi de modele de comportament, cultivînd cu spor nonvaloarea.

Cu siguranţă kitsch-ul este un fenomen despre care se va discuta şi se va scrie mult şi de-acum înainte şi care va supravieţui mereu, într-o formă sau alta. Totuşi, acest lucru nu este un motiv pentru a-l accepta, a-i permite să se extindă tot mai mult, sau mai rău, pentru a-l promova.
Magdalena Vaida

Sursa: ziarulfaclia.ro

Ionut | ionut5989@yahoo.com